Nu stiu altii cum sunt..

..dar eu sunt vesnic indragostita de oameni, de orase, de cuvinte, de dulciuri, de vise sau zambete. Crescand in Curtea de Arges, rar am realizat cat imi e de drag sau cat e de frumos acest oras si mult mai des am tanjit dupa Brasov sau Sibiu. Am dat exemplele astea pentru ca sunt singurele care mi-au incantat si sufletul, nu numai privirea, sunt cele care mi-au dat senzatia ca ascund multe, ca-s profunde, speciale, miraculoase.

Sibiul.. m-a facut sa ma indragostesc la prima vedere, mi-a castigat increderea si mi-a fost un prieten cu care totul vine de la sine fara nicio alta interventie, cu care nu trebuie sa-ti masori cuvintele sau caruia n-ai putea niciodata sa-i ascunzi ceva. Sibiul mi-a fost confident si s-a bucurat pentru mine, mi s-a destainuit la randul lui, mi-a vorbit in toate limbile posibile si mi-a furat o parte din inima. Acum aceasta e in siguranta acolo, printre cafenelele din centru, cladirile ce au vazut mai mult decat am putea vedea noi in 5 vieti, oamenii aceia care te fac sa zambesti chiar de cand incep sa vorbeasca. Stiu, sunt subiectiva..mie mi-a gasit slabiciunile si a atacat unde trebuia, eu l-am vazut si ca un "musuroi" de oameni, dar si ca peronul garii dupa plecarea tuturor trenurilor. Am amintiri placute, mi-am petrecut poate cele mai fericite clipe acolo..m-am simtit mai deschisa decat la mine acasa, am mancat inghetata, dar am si inghetat, l-am vazut si iarna si vara si noaptea si ziua..mi-a placut la fel. Acolo mi-am permis sa stau noaptea, turceste pe o banca din centru cu pantofii uitati pe undeva prin preajma si nu, nu am fost deranjata de nimeni si nimic.Acesta doar a ascultat cum povesteam, a vazut cum radeam si a simtit cum visam cu ochii deschisi. Rataciti ca si noi..oamenii veneau, plecau, alergau, se grabeau sa ajunga acasa inainte ca soarele sa reapara.

La fel pot spune despre Brasov, aceleasi sentimente nutresc si pentru acesta. Promit sa le vizitez mai des, pentru ca acum vorbesc din amintiri..

Dar, ideea de la care am inceput postul, e departe. Astazi am realizat ca rare au fost momentele cand m-am simtit indragostita de Curtea de Arges, si imi dau seama ca daca stateam la Brasov..poate tanjeam dupa Curtea de Arges si tot asa. Dar..iubesc acest oras, chiar daca obisnuinta isi spune cuvantul. Mi-am dat seama de asta cand am realizat ca in ceva timp o sa-mi devina necunoscut, o sa vorbesc despre el din amintiri si..o sa-i duc dorul. La cat sunt de nehotarata stiu ca voi alege Bucuresti, dar cu gandul la Sibiu, voi merge la o facultate cu gandul la alta, voi cumpara apa minerala cu gandul la apa plata si voi trece pe de un trotuar pe altul neputand sa ma hotarasc unde e mai bine. Si mai stiu si ca..atunci cand voi pleca, voi pleca de tot. O sa fiu un calator, ma voi duce unde ma trage sufletul meu nehotarat, deci..si acolo, si acolo , si acolo.. aaaa, da ..si acolo:) Insa, cu bune cu rele, o sa mi fie dor de tot chiar din momentul in care ma hotarasc sa plec.

Voua nu vi se pare ca in seara asta e ceva ciudat? Cred ca cineva a dat drumul la melancolie.