La fiecare privire mai atenta, sau dezbatere a unor subiecte diverse, concluzia mea e aceeasi, din pacate. V-ati intrebat vreodata cate dintre gesturile noastre au devenit doar niste refexe, dar mai ales cate valori s-au pierdut in aceasta transformare? Stiu, e normal ca lumea sa fie intr-o continua schimbare, dar de preferabil ar fi ca noi sa avansam, sa ne descoperim progresiv, sa ne imbogatim moral, sa devenim din ce in ce mai frumosi...chiar daca, eu sunt de parere, ca fiecare vede frumusetea prin proprii lui ochi si din acest motiv o percepe in mod diferit, in raport cu capacitatea intelectuala sau chiar conceptii.

Dar, se pare ca ma indepartez de la ideea pricipala, asa ca..revin asupra motivului care m-a facut sa-mi ridic privirea si sa cercetez mai atent lumea pestrita care ma inconjoara. Si de aici m-au atacat o gramada de intrebari, ce genereaza drept raspuns...tot intrebari.

Ce greutate mai au, in momentul de fata, promisiunile facute, chiar daca sunt ele urmate de un sincer "Pe cuvantul meu" intr-o lume in care acestea nu mai sunt respectate? Ne-am vandut singuri pana si cuvantul, singurul lucru gratuit ce reprezenta o garantie veritabila pentru cei din jurul nostru.

Am transformat o lume in care nu exista conceptia de "o relatie in plus nu strica", intr-una ce participa permanent la aceasta cursa interminabila "relatie-despartire". Desi s-a creat un adevarat haos din dorintele consumatorilor de relatii cu dragoste la pachet, sau eventual deloc, acestea trec treptat drept normal. Acum ceva timp iubirea era considerata precum pojarul, o "boala" la care toti eram condamnati, insa fara teama de a face-o de doua ori in viata. Acum..pojarul e pe cale sa dispara de tot, sau dupa cum sustin altii cu tarie...sa se transforme intr-o boala pe care o poti face si de 3 ori pe zi.

Ceea ce ma intriga cel mai mult, din toata aceasta cursa, e modul in care apreciem sau mai bine zis...uitam sa apreciem ceea ce e cu adevarat important. Astfel, fiecare zi devine un ansamblu de gesturi automate pline de zambete, pe cat de bine si de frumos imbracate, pe atat de false. Insa, cea mai buna dovada a pierderii semnificatiilor de baza a anumitor gesturi mi se pare modul in care tot romanul, de la cel mai mic la cel mai mare se inchina in fata unei biserici..modul acela ce are la baza doar un simplu reflex, in niciun caz o semnificate anume sau niste ganduri in concordanta cu acesta. Am ajuns practic ca niste roboti carora in dreptul unei biserici li se aprinde un beculet ce porneste automat gestul acela fara pic de semnificatie. Pacat ca acel beculet nu intrerupe gandurile, nu pune stop pentru cateva secunde cursei la care iei parte si nu te face sa te gandesti putin la.."cele sfinte" ca doar daca te inchini, se presupune ca ai..credinta. Eu..raman la parerea mea, nu ma alatur celor care se inchina fara sa pun punct unei discutii sau unor ganduri sau celor carora le scapa o injuratura printre dinti, nu sustin sus si tare in ce si cum cred si nu consider ca doar opiniile mele sunt importante.

Un singur lucru consider ca se face vinovat de toate astea..si anume, efectul de turma ce ne transforma pe toti in ipocriti, iar normalitatii noastre personale ii intoarce fata la spate..transformand-o astfel intr-o anormalitate ce cu timpul este uitata definitiv.