Va dau de veste..

       Irina [aka posesoarea unor ochi frumosi, dar a unui program de facultate dezastruos] m-a provocat sa fac ceva la care eu speram sa spun : Pas. Se pare ca nu pot, asa ca o sa ma dau la discutii cu voi in seara asta.

        Deci sunt condamndata sa vorbesc despre cum vad eu a mea mutare. Ca doar joc sah cu viata momentan. A mea colega de apartament si-a asternut gandurile in ultima ei noapte din patul ei de acasa. Eu mi le astern dintr-o casa ce o sa ma gazduiasca pentru o vreme, dintr-un oras pe care acum ceva timp il caracterizam drept "prea aglomerat pentru gustul meu". Acum parca atarna mai greu celalalt taler al balantei.

      A venit momentul, dupa cum v-ati dat seama deja, sa imi incep viata de student. Am plecat dintr-un oras la care ma enerva absolut tot. De la faptul ca nu exista om pe care sa nu il cunosti cand ieseai la plimbare, pana la faptul ca posibilitatile de distractie erau atat de reduse. In ultima mea saptamana acolo toate sentimentele mele negative pentru acel oras parca isi micsorau dimensiunea, parca lucrurile nu mai pareau atat de aiurea, parca imi  dadeau un sentiment de siguranta care stiam ca o sa imi lipseasca. Si uite asa, mi-a fost greu sa plec. Dar odata plecata, dusa am fost... Dupa numai 3 zile petrecute in Bucuresti, revin la sentimentele mele anterioare si stiu ca am avut motive intemeiate cand abia asteptam sa plec. De aceea, vreau sa scriu aceasta postare pe un ton optimist. Pentru ca sunt.
 

      Si mai sunt si nerabdatoare sa incep facultatea, sa vad ce si cum, sa invat drumurile, sa ma adaptez, sa ma obisnuiesc. Pentru ca daca am invatat ceva, e ca nimic nu e prea aglomerat pentru gustul meu. Poate are defectele lui, dar sunt sigura ca Bucurestiul da dependenta...Si eu iubesc mai mult decat urasc dependentele... Dar sa nu ne intelegem gresit.

       Pe de cealalta parte, e o perioada pe care mi-am propus sa o petrec facand lucruri pe care nu le am mai facut niciodata... Unde credeti ca o sa ajung cu aceasta deviza?

       Ah, poate nu chiar acolo...va dau un indiciu:

      Am inceput prin a spala pe jos, prin a lua asupra mea responsabilitati pe care nu le-am avut pana acum...si a dansa pe strada. Nu singura, ci cu ceilalti care adora muzica veche si locurile in care toata lumea face ce vrea. Chiar daca asta implica o bere in mana si zbantuiala pe o straduta de 1 metru.





       Cam asta a fost.Mai multe ganduri privind toate schimbarile ce au loc un viata mea, poate nu merita destainuite... Sau poate nu inca.





Va pup cu drag si cu promisiunea ca o sa scriu mai des. Sunt sigura ca o sa am mai multe de povestit decat aveam din patul meu de acasa,


           Andra T.