Daca e sa imi spun doar propria parere, nealterata de a celor care au mediatizat la maxim atat cartea cat si piesa de teatru, as spune ca e ca si cum ai intreba cat dureaza timpul.
Insa, la o intelegere mai profunda, o privire mai atenta si dupa cel putin trei minute, trei ore, trei zile de stat pe ganduri, ajung sa ii dau dreptate autorului. Poate chiar e adevarat, poate dragostea chiar dureaza trei ani, insa spun asta doar pentru ca refuz sa cred ca in acest context, anii pot fi masurati in unitatile conventionale. Poate dragostea chiar e produsul a trei etape, insa ele nefiind echivalentul unui singur an, sau poate doi, sau zece. Dupa cum spune si , poate unul dintre cei mai pesimisti scriitori pe care i-am citit, Beigbeder totul trece usor usor de la pasiune la tandrete, iar in final...de la tandrete la plictis.
Tot el spune si ca : "In primul an cumperi mobila. In al doilea an muti mobila. Iar in al treilea an...imparti mobila."
" Dragostea este o batalie pierduta dinainte".
"Daca nevasta iti devine prietena, e cazul sa ii propui unei prietene sa iti devina nevasta."
"Oare poti sa fii fericit si , daca da, la ce ora?"
Iar daca el spune asa, eu afirm ca aceasta carte [pentru ca piesa de teatru nu am vazut-o inca, dar imi doresc] este de un cinism rar, pe alocuri vulgara, iar per total o pot compara chiar cu o discutie intre barbati la o bere. De cele mai multe ori, e revoltatoare.
Pe de alta parte, este o carte despre dragoste si divort, despre degradarea umana si degradarea sentimentelor, despre sacrificii si convingeri. Convingeri care, spre fericirea mea, ii sunt schimbate pe final personajului principal chiar de catre sentimentele care-l incearca.
Este scrisa intr-un mod pesimist, uneori chiar exagerand cu argumentele si modalitatile prin care Marc, personajul principal proaspat divortat si implicat intr-o relatie cu o femeie maritata, isi impune punctul de vedere. Unul de-a dreptul obsesiv, pot spune. Dar, in ciuda acestor lucruri...de ce ne pune pe ganduri?
Concluzia la care am ajuns eu odata cu finalul cartii, este ca merita citita, iar mesajul ei merita dat mai departe. Insa, daca va imaginati ca mesajul este acela ca dragostea dureaza doar trei ani, va inselati. Nu o sa il aflati inca, pana nu cititi cartea...
O a doua concluzie la care eu am ajuns, pe langa faptul ca nimic nu e ceea ce pare, ar fi ca nimic din ceea ce implica sentimente nu este general valabil. Si totusi, eu continui sa cred ca viata de cuplu e ceva mai mult decat pasiune ce degenereaza in plictiseala si plictiseala ce degenereaza in relatii extraconjugale dupa un an, doi, trei.... Desi, trebuie sa recunosc ca nu numai cartea, ci si faptele, imi demonstreaza ca odata cu trecerea anilor, sperantele mele scad, iar sansele ca Beigbeder sa aiba dreptate, cresc.
Cu drag,
Andra T.
5 comentarii:
mvai nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu..nu aveam nevoie sa citesc postul asta=(((((((((
pfai de capu` meu :((((((((((
:)) mvai, Iulia ce ma amuzi.
Hai ca nu e chiar asa de rau, de fapt nimic nu e general valabil, si tu cu Rzk trebuie sa dovediti ca sunteti exceptii.
In orice caz, postul meu merge citit, dar sa nu pui mana cumva pe cartea asta....ca vreau sa vad poze frumoase de la nunta:X
Chiar ca vai de capul tau :)) <3
Nu e total gresit dar ar fi frumos sa nu fie adevarat! Toti ne dorim fericire si viata de cuplu perfecta pana la adanci batraneti
Asta asa e, Alice...iar daca avem sau nu parte, o sa vedem poate doar cand e oricum prea tarziu sa mai impiedicam finalul..
Trimiteți un comentariu